Wednesday 17 October 2012

Cătinel, cătinel

Bună dimineața târzie!

Am scos sub zece minute la sudoku, deci voi mai rezista încă zece ore de acum încolo. Azi discutăm luarea de notițe și poate, poate se va aprinde un beculeț în timpul cursului de teoria interpretării (care va cuprinde și discursuri, iupii).

Pe scurt, azi am: două ore de teoria interpretării, două ore de informatică aplicată (învățăm să ne edităm discursurile, să modificăm fișiere audio și alte lucruri utile), pauză de masă și o oră de grup de lucru pe consecutivă retur engleză, pe urmă două ore de suedeză. Abia aștept să-mi exersez suedeza, sper să învăț mai multe verbe și poate și numerale, expresii temporale, noțiuni care să-mi permită să scriu compuneri mai lungi.

Nu mă simt grozav fizic, psihic sunt așa și-așa. Îmi propun să fiu calmă orice-ar fi și să nu îmi forțez vocea (nu vreau foarte multe episoade de tuse convulsivă).

Am înregistrat discursul despre Cesaria Evora în limba română. Nici acum nu e perfect, dar e acceptabil față de ieri. De ascultat, aici.

Pe diseară!


No comments:

Post a Comment