Sunday 27 May 2012

The magic button — Make Everything OK

Nu pot dormi, dar butonul magic le rezolvă pe toate. Am mai multe sarcini decât mi-ar fi plăcut să-mi asum. Zilele îmi sunt pline, nu mă pot plânge de asta. Și fac ceea ce-mi place. Nici de asta nu mă pot plânge. Problema e doar de gestionare a timpului. Și de realism. Trebuie să îmi ajustez percepțiile asupra realității, să cobor carevasăzică cu amândouă piciorușele pe pământ din norișorii mei obișnuiți și să încetez să mai dau prioritate chestiilor minore, să mai învăț să spun și nu și să mă iubesc și pe mine puțintel, acordându-mi timp și mici recompense, gen premiera Men in Black III în 3D. Dacă învăț să aplic lecția asta, atunci totul va fi bine (teoretic). Dacă nu, atunci merit ce mă așteaptă: butoiul cu melancolie și autocompătimire. Un mic ajutor există: butonul magic. Mă trezește la realitate. Iar realitatea e că dacă eu nu fac ce trebuie, nimeni nu face pentru mine. Dacă eu nu mă preocup de mine și nu mă iubesc așa cum sunt, nu pot pretinde ca alții să o facă.

http://make-everything-ok.com/




















































Friday 4 May 2012

May the 4th be with me!

Bună dimineața!

Din septembrie tot evit să încep acest blog. Meh ...mai bine mai târziu decât niciodată. Ca de obicei, nu pot dormi decât până la 6-7 a.m. Motivul: am prea multe gânduri. Am încercat să fac meditații, să mai scap de unele dintre ele, dar sunt încă începătoare. Și totuși, mi-au plăcut exercițiile de vizualizare. Un călugăr belgian din Thailanda spunea, într-o engleză foarte accesibilă, să ne imaginăm un soare sau ceva strălucitor deasupra umărului stâng, pe urmă să îl mutăm pe umărul drept, pe urmă să-l înghițim până ajunge undeva în centrul nostru interior, undeva sub diafragmă (cred). Am fost cam stângace, pentru că trebuia făcut totul cu ochii deschiși. În același timp, trebuia văzut totul doar cu ochii minții, deci cerința era să nu ne mișcăm ochii în stânga și dreapta după obiectul imaginar ales. Am cam dat-o-n bară la început, dar am avut și ce consider eu o reușită: mi-am imaginat o galaxie, mișcându-se neîncetat, pe urmă am înghițit-o și parcă nu mi-am mai făcut atâtea griji. A fost mult mai ușor decât cu soarele, pentru că mi-e greu să-mi imaginez și lumină, și căldură în același timp.   

Acum, parcă mă calmează puțin dacă mă gândesc la galaxia din zona plexului meu solar. După cum spuneam unei colege, în capul meu e varză. De fapt, sunt mai multe verze puse la murat. Verzele sunt subiectele de discurs ce mă interesează sau despre care am sau voi avea la un moment dat ceva de spus. Am peste treizeci de verze puse la murat în momentul de față, dar sunt foarte puține subiectele despre care mă simt pregătită să vorbesc în cunoștință de cauză, pentru a-mi putea oraliza cât mai bine discursul. Partea cu muratul e mai grea, că pe urmă pot alege o varză-două. 

Azi voi avea parte de șase ore de interpretare și sper să pot face față. Îmi sunt pe terminate și creioanele preferate și caietele de notițe, dar asta nu poate decât să mă bucure (înseamnă că totuși nu am stat chiar degeaba) și îmi dă o scuză perfectă să mișun câteva ore prin diverse papetării în căutarea caietului ideal, adică: cu preț accesibil, cu foi multe și veline, format A5 sau de desen/biologie/geografie. Din păcate, nu prea mai suport caietele dictando și cu pătrățele. Mi se pare că liniile în plus, netrasate de mine pentru a separa ideile, sunt agasante.