Thursday 18 October 2012

Noapte bună, copii!

Bună seara,

Tocmai ce am terminat de prelucrat discursul de ieri, despre Ian McEwan. Nu am reușit să scot toate zgomotele, dar sună mult mai bine decât originalul de la care am pornit.

Nu m-am prea odihnit, ca atare sudoku a durat aproape cincisprezece minute (da, sunt aproape de două ori mai înceată). Am avut parte și de două interviuri telefonice pentru două colaborări. Sper să le pot face pe ambele, nu se exclud reciproc.

Am și o mică temă de făcut, dar nu mai pot gândi foarte eficient în clipa de față. Vreau doar să iau o pauză, să se poată așeza toate lucrurile învățate azi în sertărașele lor.

Azi am intrat în cabină de două ori la franceză. Am făcut interpretare simultană pe o poveste pentru copii. Știam povestea, dar tot a fost greu. Totuși, mi-a plăcut foarte mult.

Am făcut greșeli de registru și de terminologie și am făcut multe pauze din cauză că nu găseam la timp cuvintele potrivite. Încercam să condensez ideea, dar să o exprim cât mai simplu, pentru a putea fi înțeleasă de niște copii. Uneori am reușit doar să condensez, alteori doar să găsesc cuvintele potrivite. Au fost și multe cazuri în care nu mi-a reușit niciunul dintre obiective. Am privit foarte mult în ochi oratorul și cred că data viitoare voi schimba tactica. Sunt foarte conștientă că trebuie să lucrez mult pe contactul vizual, dar mi-e foarte greu dacă mă uit la cineva să mă mai concentrez pe ce vreau să comunic, mai ales în situații artificiale. Pur și simplu nu mă pot abține să nu observ detalii care nu au deloc legătură cu discursul și să tot fac asocieri. Și astfel, pierd secunde prețioase.

Știu remediul ... trebuie să nu gândesc deloc despre public când mă uit la public. Cu alte cuvinte, trebuie să știu când să nu gândesc. Dar să îmi dau seama de ce trebuie făcut e una, iar s-o fac e cu totul altă mâncare de pește. Poate că e nevoie doar de mult exercițiu. Oricum e nevoie de mult exercițiu. Și trebuie să nu mă mai gândesc la alegeri lexicale atât, ci la mesaj.

Altă lecție învățată azi: să las totuși suficient decalaj între mine și orator. Dacă săptămâna trecută am galopat foarte aproape, azi am făcut-o și mai de oaie, ca să zic așa: am fost în situația în care spuneam totul prea repede și trebuia să aștept, în liniște absolută, următoarea unitate de sens. Nu mai țin minte dacă m-am aventurat să și spun începutul unei propoziții înaintea oratorului. Cert este că a existat tentația să o fac.

Și cu asta închei. Sunt foarte obosită, deși știu că e devreme. Mâine urmează doar două ore de simultană engleză și abia aștept. Mâine e vineri ... ce fericire! E una dintre zilele mele preferate.

Consecutiva pe discursul despre McEwan e aici.

Noapte bună!



No comments:

Post a Comment