Friday 23 November 2012

Puțină ordine nu strică

Bună seara,

Cum azi a fost o zi mai scurtă, am profitat pentru a-mi pune ordine în discursuri. Am un total de treizeci și cinci de înregistrări pe laptopul acesta și le-am împărțit pe categorii foarte bine delimitate. Sunt mândră de mine. Dacă aș face ordine mai des prin fișierele mele, ar fi minunat. Păcat că ziua are doar douăzeci și patru de ore ...

Am lucrat o singură dată în cabină azi, la interpretare engleză (un discurs despre energii regenerabile). După comentariile primite, am ajuns la concluzia că încă mai am de lucrat pe decalaj când am de-a face cu discursuri mai lente. Pe urmă, am luat notițe (ce-i drept, cu picioarele) pe toată durata conferinței lui Pascal Bruckner (aproape două ore). Am notat totul în engleză în proporție de 85%. Știu că nu se practică, din motive de etică, interpretare din limba C în limba B, dar uneori e foarte tentant (mai ales când e vorba de consecutivă).

Am tot încercat să mă înregistrez cu un discurs proaspăt, dar gata. E trecut de miezul nopții. Am descărcat iar Audacity și FreeStar AMR to MP3 Converter și am moșmondit la discursul nereușit despre vinuri până să-l fac cât de cât plăcut urechilor. Am șters și o silabă unde nu trebuia (mea culpa).

Ascultați-l aici.

Noapte bună!

No comments:

Post a Comment