Wednesday 16 January 2013

Bifate de toate

Bună seara,

Înainte de a trage pe dreapta, încep și bifez:

1) Am terminat cu Tehnologia Informației și Comunicării, gata cu orele petrecute pe fiecare bâlbă, șușoteală, gură de aer surprinsă de microfon, ăă, e, și alte vocale ... gata!
2) Am terminat cu suedeza pe semestrul întâi. Abia aștept să facem timpurile trecute :D
3) Am primit aprobare pentru mobilitatea la Geneva din martie și am rezervat și biletele de avion.
4) Am luat bilete spre Londra pentru a doua săptămână din februarie. Voi trece și prin Birmingham. Vreau să văd live meciul de rugby Irlanda-Anglia cu o juma de pintă de Guinness în față și vreau să merg la fabrica de ciocolată Cadbury.
5) Mi-am făcut ordine prin cameră, iuhuu! Ce senzație plăcută, să ai loc pentru toate și să știi că fiecare lucru e la locul lui!

Pe mâine îmi doresc să fiu bine odihnită, căci voi începe cu grup de lucru pe retur de la 8 și-un pic, ce se continuă cu două ore de interpretare engleză, ce se continuă cu două ore de interpretare franceză. Mă simt cam vinovată că nu am ajuns la biblioteci. Ar fi o minune să nu am nicio amendă.

Mâine  ... ziua când se întâmplă majoritatea lucrurilor ... of of, măi măi!

Așadar, pe mâine ...

No comments:

Post a Comment