Monday 24 September 2012

Stâng, drept, stângu ...

Bună dimineațaaaaaa!

Astăzi am început iar la 6, am ascultat ce-am ascultat RFI, pe urmă am alergat o oră (cam 7km) tot ascultând RFI, dar în română de data aceasta, am păpat niște mititei care să-mi aducă aminte de temperaturile văratice și acum stau cu turbanul pe cap mai ceva ca un pașă.

Am cugetat și am decis să nu merg la BCC, pentru că îmi ia douăzeci de minute să merg în centru, iar e-mail-ul trimis mi-a luat două minute. Da de mi-or și răspunde ... Oricum, m-am felicitat pentru buna gestionare a timpului.

Am pus și haine la spălat, am făcut și integrame, urmează să-mi stabilesc planul de bătaie pe azi. Vreau să mai citesc și azi cu voce tare, în toate limbile. Ieri am căutat câteva informații despre shadowing, azi aș vrea să citesc mai pe îndelete câteva dintre paginile găsite.

În plus, îmi mai propun să mai pun de două discursuri, unul de consecutivă cu notițe, unul de consecutivă fără notițe. Pe urmă, mi-am amintit de niște exerciții de dicție de anul trecut, pe care mi-am propus să le scanez și să le trimit colegelor, cu un mega mea culpa pentru uituceală.

La ora zece apare și careul zilnic de sudoku, barometrul meu: dacă scot undeva la șapte minute, mintea merge brici, dacă scot vreo zece e așa și-așa, dacă timpul e de cinsprezece minute sau mai mult rezultă că sunt varză azi. Contează desigur dacă sunt pe chat în timp ce rezolv sau mi se vorbește. Pe muzica Cesariei Evora rezolv cel mai bine, mă ajută să mă concentrez.

Dacă mai rămâne timp vreau să încep să redactez ciorna propunerii de disertație. Nu în ultimul rând, vreau să  selectez niște articole despre Oltchim și să întocmesc un glosar de douăzeci de termeni recurenți.

Și acum ... stâng, drept, stângu! Nu e timp de pierdut.

Pe curând!




No comments:

Post a Comment