Generalități medicale

Spuneam ieri că meseria de interpret e stresantă. Da, așa e. Mai e și o meserie foarte stratificată, foarte diversificată. 

Dacă e să mă refer strict la interpretarea comunitară, atunci trebuie să spun că cerințele fiecărui context diferă extrem de mult. Azi mă voi referi la părțile practice ale programărilor de interpretare medicală. 

LA CABINETUL STOMATOLOGIC/CLINICA DENTARĂ

DURATĂ

Pentru o programare la dentist se alocă în mod normal o oră, maxim o oră jumătate pentru pacienți multipli. Adesea, programarea poate dura mult mai puțin. Pacientul poate întârzia maxim un sfert de oră înainte de a-și pierde programarea, caz în care ceri să ți se semneze fișa și poți pleca.  

TRANSPORT 

N.B. Nu am permis auto, nici mașină, deci depind exclusiv de transportul în comun și, in extremis, de Uber. 

Ca interpret, trebuie să ții cont de condițiile de trafic și să îți iei o marjă de eroare de circa douăzeci de minute, pentru a te asigura că ajungi la timp. O întârziere de mai mult de zece minute atrage de obicei penalizări financiare din partea agenției (în general, 150% din plata cu ora). 

Terminologia e foarte specializată, dar variază extrem de puțin, motiv pentru care am interpretat des și în/dinspre franceză la dentist fără vreo problemă sau emoție. 

PACIENȚII

Relația cu pacienții trebuie să fie una profesională, nu ești acolo pentru a le fi prieten, nici consilier. Se cere să te prezinți, să le reamintești să vorbească direct cu dentistul/asistenta/recepționista, să afli în mare ce trebuie comunicat personalului medical. De notat că pacientul/a nu va putea vorbi efectiv atunci când e pe scaunul „de tortură” cu gura larg deschisă, deci va trebui atenție mărită și la limbajul non-verbal, fiindcă stomatologul trebuie să știe cât mai repede dacă ceva doare.

PLATA

Ținând cont că durează minim o oră să ajungi până și de la cabinet și că acel timp nu e luat în calcul la remunerare (dar tu oricum pierzi cca 2-3 ore din acea zi), plata pentru acea oră de interpretare la dentist este una egală cu sau ușor sub plata minimă cu ora pe economie. Singurul moment în care merită efortul este când știi că e ușor de găsit, că la recepție nu va fi haos și că va dura chiar numai 20 de minute (știu un singur cabinet super organizat, dar chiar și acolo au loc încurcături și întârzieri). Aaa, dar cireașa de pe tort e că, oricum, plata se va face abia peste două luni. 

PROGRAMĂRI MULTIPLE 

Deseori se întâmplă să ți se adauge un al doilea sau al treilea pacient la programarea originală în ultima clipă, adică exact când ai cel mai mult de pierdut dacă ai refuza. Am avut o programare care era doar pentru o doamnă și m-am trezit că e și pentru cei zece copii ai săi. E ceva ce nu mă încântă în mod deosebit, pentru că plata pentru un singur pacient e aceeași cu plata pentru unsprezece. Nu știu cât primește în plus agenția sau nu, știu doar că nu e tocmai în regulă. Din păcate, se cam poartă. Agențiile care se respectă anunță totuși. 

AVANTAJE

Stomatologii dau sfaturi foarte bune, pe care e bine să le auzi cât mai des. Cabinetele au mostre de pastă de dinți la îndemâna oricui și recepționistele sunt foarte amabile. Cabinetele sunt plasate în zone afluente, deci poți merge la cumpărături dacă ai o fereastră imediat după, ca să nu fie total irosit drumul înapoi spre casă. E o experiență utilă de liaison. 

Nosce te ipsum, warts and all

Bună dimineața!

Mi-am amintit că am un blog. Voi posta cu regularitate de acum încolo. Mă angajez la cel puțin o dată pe lună.

M-a luat și pe mine le tourbillon de la vie și m-am ales cu o jumătate înaltă și oacheșă, cu mult bun simț și cu mult umor și îmbrățișări to die for. Dar destul despre asta.

Mai am și altă scuză: am muncit, am muncit, am muncit. Sunt o împrăștiată și jumătate și recunosc asta, în sfârșit, în fața întregii națiuni.

Problema mea nu e că nu gândesc și că nu-mi gestionez timpul. Problema e că gândesc prea mult și că-mi gestionez timpul prost, îmi cer mie însămi imposibilul și sunt foarte intolerantă cu propria mea persoană.

Sincer, cred că sunt cea mai împrăștiată și haotică ființă care a suferit vreodată de tulburări obsesiv-comportamentale cu privire la planificarea timpului și alcătuirea de liste în general (cei ce mă cunosc vor da aprobator din cap aici).

Uite și ce a declanșat episodul de sinceritate: un clip video reciripit de un autor de cărți fantastice (în ambele sensuri ale cuvântului), care promovează cartea Furiously Happy (mental note, a se adăuga în lista de citit de pe Goodreads).

Aș vrea să pot zice că merg cel puțin de două ori pe lună și interpretez la conferințe, dar ar fi o minciună gogonată.

Pot zice, în schimb, că interpretez în comunitate foarte des. Cel mai des în instanță, mai rar acum la medic/dentist/spital, așa și-așa pentru servicii sociale.

Mi-ar plăcea să pot expune aici anumite întâmplări, dar sunt confidențiale. Mă voi rezuma, prin urmare, la generalități.

Meseria mea e una palpitantă, stresantă, plină de satisfacții și frustrări la tot pasul. Atenție: creează dependență. Anul acesta am s-o înșel puțin și mă mărit. Va fi cel puțin interesant.

Va urma!

Sum, ergo Deus est

Salve tuturor!

M-a fascinat dintotdeauna discursul religios. În funcție de orator, poate fi foarte greu și/sau foarte ușor de interpretat în același timp.

Fiindcă „poporul” (laos=popor și, de aici, cuvântul laic) e publicul țintă, predica din fiecare duminică este formulată cât mai clar, cât mai pe înțelesul omului de rând.

Nu numai atât. Există redundanțe. Aceeași idee revine în discurs și e explicată și răs-explicată. E un bun exercițiu de reformulare și de intonație.

Toate predicile tind să abunde în pauze retorice, în elemente vizuale, urmează de multe ori un fir narativ, o progresie logică descompusă în componentele ei cele mai simple. De aceea, se poate anticipa cu o oarecare ușurință. Cu atât mai mult cu cât știi subiectul dinainte, dacă te uiți în calendar.

Dar, totuși, aspectele ce țin de nuanță, de finețe, sunt dificile: se poate ca predica să fie foarte informativă, cu multe elemente ce țin de istorie și teologie pură (multe nume proprii, de sfinți și de personaje istorice, cifre, terminologie religioasă pentru care trebuie găsit echivalent în altă cultură) sau să fie plină de figuri de stil idiomatice (comparativ cu limbile romanice, nu stă în firea limbii engleze să înflorească prea des; tonalitatea registrului diferă).

Ultimul discurs religios pe care l-am văzut interpretat în direct a fost la numirea noului papă, în martie 2013. Pare foarte ușor, dar trebuie multă pregătire și înțelegere pentru a face față. Micile detalii te pot determina să faci o gafă colosală sau să treci cu brio, după caz.

Mă gândesc să învăț Tatăl Nostru și Crezul și în engleză și franceză. În engleză doar la Crez mă mai încurc. Da, și altă diferență: psalmul meu preferat, 50, are numărul 51 pentru creștinii neortodocși. Am aflat asta cu câteva săptămâni în urmă, de la niște cunoștințe de altă religie. L-am ascultat și în ebraică. Nici nu se putea altfel. Îi zice Choneni Elohim. Iar, acum îmi dau seama, în latină e Miserere (piesa corală preferată a mea din toate timpurile). Of! Știu atât de puține lucruri ...