Bună ziua,
O zi (sper) la fel de călduroasă și însorită ca acum, după ora 13, în Cluj. Am făcut multe în jumătate de zi: am plătit drumul spre aeroportul din Budapesta (rebotezat Franz Liszt ...ăăă ... pardon, Liszt Ferenc), am depus cererea de bursă la secretariat, am cumpărat o carte care mă entuziasmează (Interpretul grec, de Max Davidson; da, eroul principal e interpret de conferință), am împrumutat două reviste de la lectoratul francez și am restituit alte trei Institutului Francez (I.F.), am vizionat (parțial) filmul The Raven (cu John Cusak în rolul lui Edgar Allan Poe). Am găsit, în scormonelile mele de pe YouTube, un clip care-mi explica cum să mă înregistrez folosind VLC Media Player. Am prins ideea, cât de cât. Urmează să exersez.
Pe mâine mă așteaptă patru ore de interpretare franceză, de reintrare în rutină. Abia aștept. Am decis să vin mai des la I.F. ca să stau și să asimilez vocabular nou, să pregătesc discursuri. Lucrez mai bine aici decât în camera de cămin, unde sunt frecvent întreruptă. Singurul neajuns e că aici nu pot face gălăgie, dar e în regulă: pot face asta când mă întorc în cameră.
Până diseară îmi propun:
1) Să mai citesc câteva zeci de pagini din Cântul Vrăjitoarelor
2) Să încep noua carte (minim 20-30 de pagini, maxim 100)
3) Să văd a doua jumătate din The Raven
4) Să scriu mailuri
5) Să pregătesc măcar un discurs ce ține de actualitate (comme il le faut)
6) Să scriu 100 de cuvinte la disertație (începutul e mai greu, cam știu ce vreau să zic; vreau să profit din plin de oportunitatea de a merge la Geneva, acolo sunt mai mulți interpreți și o bibliotecă mai mare pentru partea practică, de cercetare).
În concluzie, mă înconjur de cuvinte, trăiesc cuvinte, respir cuvinte, triez cuvinte, învăț cuvinte. Pe urmă, învăț să văd ideile de dincolo de ele, cât mai limpede.
Pe diseară!
Showing posts with label disertație. Show all posts

Monday, 25 February 2013
Cuvinte cuvinte cuvinte
Etichete:
bursă,
cămin,
cercetare,
Cusack,
cuvinte,
disertație,
gălăgie,
Geneva,
I.F.,
idei,
lectorat,
Liszt,
Max Davidson,
Poe,
Raven,
rutină,
scormoneli,
VLC,
vocabular nou,
zi însorită
Tuesday, 1 January 2013
Sorcova, vesela ...
...să trăiți, să-mbătrâniți
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra, iute ca săgeata,
Tare ca fierul, iute ca oțelul
La anul și la mulți ani!
Ei, și acum că sunteți sorcoviți, să trecem la treabă. Anul acesta are 365 de zile. Timp suficient pentru a învăța, perfecționa și pune multe în practică.
Pentru Anul Nou am luat două categorii de hotărâri pe plan profesional (rezoluție înseamnă altceva în limba română, se exprimă în pixeli):
1. Pe tot anul
2. Pe fiecare lună (lunare sau mensuale)
1. Pe tot anul
Am două priorități covârșitoare: absolvirea masteratului și acreditarea ca interpret. Dacă prima e ușor de pus în calendar (sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie), a doua va depinde foarte mult de cum mă voi descurca la examenul final. Abia după ce iau toate examenele și obțin diploma EMCI voi avea privilegiul de a fi trecută pe lista potențialilor candidați pentru acreditare (e multă hârțogărie de completat, dar merită; trebuie doar să mă asigur că voi începe din timp).
2. Pe fiecare lună
Obiectivele lunare sunt mai precise și sunt cele care îmi vor permite să le îndeplinesc pe cele anuale. Le voi scrie și adapta la cerințe pe măsură ce trece timpul. Relevante sunt acum doar cele pe luna ianuarie:
1) Să îmi iau toate examenele/proiectele/colocviile
2) Să mă înscriu pentru disertație
3) Să lucrez la disertație (partea teoretică)
Acum că știu ce vreau luna aceasta, tot ce trebuie să fac e să trasez „harta” cu pașii mici de făcut pentru a atinge aceste obiective mari și să nu mă abat prea tare din drum.
Pe mai târziu ...

Tuesday, 27 November 2012
Temperament vulcanic (nu de pe planeta Vulcan)
Bună ziua,
Am început de dimineață cu patru ore de interpretare franceză. Nu prea am fost în apele mele, deci obiectivele au fost îndeplinite și nu prea, mai ales cel cu păstrarea calmului în cabină. Se putea, desigur, și mai rău. Ce să-i fac, acesta e temperamentul meu. Din păcate, micile frustrări cumulate îmi mănâncă din energie, la fel cum o face și efortul de autocontrol. De reținut: când mă mai enervez și reușesc să mă calmez singură (cum a fost cazul de dimineață), să nu mai spun și altora despre nervii mei. Poate nu ar strica să încep iar micul ritual de meditație dimineața și seara. Zece minute sigur aș putea să îmi fac, oricât de multe sarcini aș avea de îndeplinit.
Am împrumutat încă câteva cărți pentru disertație. Sunt mulțumită că găsesc detalii utile în toate titlurile disponibile la biblioteca masteratului. În drum spre cămin m-am oprit și am cumpărat o cordeluță de iarnă, cu floricele roșii care să-mi acopere bine urechile. E grozav, pentru că nu mai depind de nicio căciuliță cu lână care să-mi irite pielea de pe frunte. Discursul pregătit în limba română nu l-am ținut încă. Va urma, cu siguranță, mâine sau poimâine. E proaspăt înregistrat, așa că, ascultați despre micuțele Picasso.
Pe mâine!

Subscribe to:
Posts (Atom)