Nosce te ipsum, warts and all

Bună dimineața!

Mi-am amintit că am un blog. Voi posta cu regularitate de acum încolo. Mă angajez la cel puțin o dată pe lună.

M-a luat și pe mine le tourbillon de la vie și m-am ales cu o jumătate înaltă și oacheșă, cu mult bun simț și cu mult umor și îmbrățișări to die for. Dar destul despre asta.

Mai am și altă scuză: am muncit, am muncit, am muncit. Sunt o împrăștiată și jumătate și recunosc asta, în sfârșit, în fața întregii națiuni.

Problema mea nu e că nu gândesc și că nu-mi gestionez timpul. Problema e că gândesc prea mult și că-mi gestionez timpul prost, îmi cer mie însămi imposibilul și sunt foarte intolerantă cu propria mea persoană.

Sincer, cred că sunt cea mai împrăștiată și haotică ființă care a suferit vreodată de tulburări obsesiv-comportamentale cu privire la planificarea timpului și alcătuirea de liste în general (cei ce mă cunosc vor da aprobator din cap aici).

Uite și ce a declanșat episodul de sinceritate: un clip video reciripit de un autor de cărți fantastice (în ambele sensuri ale cuvântului), care promovează cartea Furiously Happy (mental note, a se adăuga în lista de citit de pe Goodreads).

Aș vrea să pot zice că merg cel puțin de două ori pe lună și interpretez la conferințe, dar ar fi o minciună gogonată.

Pot zice, în schimb, că interpretez în comunitate foarte des. Cel mai des în instanță, mai rar acum la medic/dentist/spital, așa și-așa pentru servicii sociale.

Mi-ar plăcea să pot expune aici anumite întâmplări, dar sunt confidențiale. Mă voi rezuma, prin urmare, la generalități.

Meseria mea e una palpitantă, stresantă, plină de satisfacții și frustrări la tot pasul. Atenție: creează dependență. Anul acesta am s-o înșel puțin și mă mărit. Va fi cel puțin interesant.

Va urma!

Sum, ergo Deus est

Salve tuturor!

M-a fascinat dintotdeauna discursul religios. În funcție de orator, poate fi foarte greu și/sau foarte ușor de interpretat în același timp.

Fiindcă „poporul” (laos=popor și, de aici, cuvântul laic) e publicul țintă, predica din fiecare duminică este formulată cât mai clar, cât mai pe înțelesul omului de rând.

Nu numai atât. Există redundanțe. Aceeași idee revine în discurs și e explicată și răs-explicată. E un bun exercițiu de reformulare și de intonație.

Toate predicile tind să abunde în pauze retorice, în elemente vizuale, urmează de multe ori un fir narativ, o progresie logică descompusă în componentele ei cele mai simple. De aceea, se poate anticipa cu o oarecare ușurință. Cu atât mai mult cu cât știi subiectul dinainte, dacă te uiți în calendar.

Dar, totuși, aspectele ce țin de nuanță, de finețe, sunt dificile: se poate ca predica să fie foarte informativă, cu multe elemente ce țin de istorie și teologie pură (multe nume proprii, de sfinți și de personaje istorice, cifre, terminologie religioasă pentru care trebuie găsit echivalent în altă cultură) sau să fie plină de figuri de stil idiomatice (comparativ cu limbile romanice, nu stă în firea limbii engleze să înflorească prea des; tonalitatea registrului diferă).

Ultimul discurs religios pe care l-am văzut interpretat în direct a fost la numirea noului papă, în martie 2013. Pare foarte ușor, dar trebuie multă pregătire și înțelegere pentru a face față. Micile detalii te pot determina să faci o gafă colosală sau să treci cu brio, după caz.

Mă gândesc să învăț Tatăl Nostru și Crezul și în engleză și franceză. În engleză doar la Crez mă mai încurc. Da, și altă diferență: psalmul meu preferat, 50, are numărul 51 pentru creștinii neortodocși. Am aflat asta cu câteva săptămâni în urmă, de la niște cunoștințe de altă religie. L-am ascultat și în ebraică. Nici nu se putea altfel. Îi zice Choneni Elohim. Iar, acum îmi dau seama, în latină e Miserere (piesa corală preferată a mea din toate timpurile). Of! Știu atât de puține lucruri ...

Winter is coming

Vine iarna, ce bine îmi pare,
Parcă-mi lipsea puțină răcoare
(*a se citi cu un grăunte de sarcasm)

Las gluma la o parte. De când n-am mai scris, multe s-au mai întâmplat și uite, am făcut ce-am făcut și iar mi-a mai crescut nasul cu încă un cot, de câte minciuni am putut înșira (mie și altora): ba că pun discurs (aș! nu știam încă ce alternativă la Trilulilu să folosesc), ba că lucrez pe discurs/articol nou (nu, n-am avut timp și când am avut timp, n-am avut chef).

Am înregistrat o primă încercare de discurs din iulie chiar, dar am amânat postarea lui (că, de! perfecționismul e o pacoste). Soluția ar fi să fac o prezentare în Windows Live Movie Maker și să-i adaug discursul, apoi să postez pe contul meu supercalifragilistic de YouTube. Știu ... teoretic aș putea să mă filmez cu camera web și să postez filmuleț din start. Dar asta ar însemna să aleg calea ușoară. Nu prea-mi stă în fire. Și iese mai mult decât foarte foarte aiurea. Doar am mai încercat!

Că veni vorba de calea ușoară ... poate că am găsit-o. Să vedem dacă merge. Adaug un mic discurs în română despre una dintre frumusețile turistice ale județului Cluj. Să-l ascultați aici! Am fost rea (a se citi, comodă) și n-am oralizat așa de mult, nici editat ă-urile și cred că m-ați urî dacă ar trebui să-l faceți în simultană. Ce mai! Se simte rugina.

Cred că s-ar preta totuși la o consecutivă avansată cu notițe.

Aștept feedback de la voi. O zi frumoasă!

P.S. Dacă mă urâți după ce-l ascultați, imaginați-vă că port eu cizmele de mai sus.