Nosce te ipsum, warts and all

Bună dimineața!

Mi-am amintit că am un blog. Voi posta cu regularitate de acum încolo. Mă angajez la cel puțin o dată pe lună.

M-a luat și pe mine le tourbillon de la vie și m-am ales cu o jumătate înaltă și oacheșă, cu mult bun simț și cu mult umor și îmbrățișări to die for. Dar destul despre asta.

Mai am și altă scuză: am muncit, am muncit, am muncit. Sunt o împrăștiată și jumătate și recunosc asta, în sfârșit, în fața întregii națiuni.

Problema mea nu e că nu gândesc și că nu-mi gestionez timpul. Problema e că gândesc prea mult și că-mi gestionez timpul prost, îmi cer mie însămi imposibilul și sunt foarte intolerantă cu propria mea persoană.

Sincer, cred că sunt cea mai împrăștiată și haotică ființă care a suferit vreodată de tulburări obsesiv-comportamentale cu privire la planificarea timpului și alcătuirea de liste în general (cei ce mă cunosc vor da aprobator din cap aici).

Uite și ce a declanșat episodul de sinceritate: un clip video reciripit de un autor de cărți fantastice (în ambele sensuri ale cuvântului), care promovează cartea Furiously Happy (mental note, a se adăuga în lista de citit de pe Goodreads).

Aș vrea să pot zice că merg cel puțin de două ori pe lună și interpretez la conferințe, dar ar fi o minciună gogonată.

Pot zice, în schimb, că interpretez în comunitate foarte des. Cel mai des în instanță, mai rar acum la medic/dentist/spital, așa și-așa pentru servicii sociale.

Mi-ar plăcea să pot expune aici anumite întâmplări, dar sunt confidențiale. Mă voi rezuma, prin urmare, la generalități.

Meseria mea e una palpitantă, stresantă, plină de satisfacții și frustrări la tot pasul. Atenție: creează dependență. Anul acesta am s-o înșel puțin și mă mărit. Va fi cel puțin interesant.

Va urma!