Showing posts with label Cesaria Evora. Show all posts
Showing posts with label Cesaria Evora. Show all posts

Wednesday, 17 October 2012

Cătinel, cătinel

Bună dimineața târzie!

Am scos sub zece minute la sudoku, deci voi mai rezista încă zece ore de acum încolo. Azi discutăm luarea de notițe și poate, poate se va aprinde un beculeț în timpul cursului de teoria interpretării (care va cuprinde și discursuri, iupii).

Pe scurt, azi am: două ore de teoria interpretării, două ore de informatică aplicată (învățăm să ne edităm discursurile, să modificăm fișiere audio și alte lucruri utile), pauză de masă și o oră de grup de lucru pe consecutivă retur engleză, pe urmă două ore de suedeză. Abia aștept să-mi exersez suedeza, sper să învăț mai multe verbe și poate și numerale, expresii temporale, noțiuni care să-mi permită să scriu compuneri mai lungi.

Nu mă simt grozav fizic, psihic sunt așa și-așa. Îmi propun să fiu calmă orice-ar fi și să nu îmi forțez vocea (nu vreau foarte multe episoade de tuse convulsivă).

Am înregistrat discursul despre Cesaria Evora în limba română. Nici acum nu e perfect, dar e acceptabil față de ieri. De ascultat, aici.

Pe diseară!


Tuesday, 16 October 2012

Revedere (prima parte)

Seara bună.

Sunt într-o dispoziție lirică ... afară plouă bine, mocănește. Mi-am întâlnit o prietenă dragă (nu ne-am văzut de doi ani) și parcă nu mă mai dor așa coastele și plămânii de la tuse.

Azi la franceză am făcut consecutive și exerciții pregătitoare pentru cabină. La al doilea curs am avut parte și de un discurs politic mai dificil, plin de metafore și cuvinte mai puțin întâlnite. Nu zic ce-a ieșit, parcă nici nu am curajul să mă ascult ...

Am făcut consecutive (iar din franceză) în grup de lucru timp de o oră (da, am rezistat la cinci ore). Tusea și durerile mă fac mai irascibilă. Am avut și un prim client pe traduceri și am petrecut trei ore pe un proiect mic și urgent.

A funcționat bine adrenalina, am scos sub opt minute la sudoku. Pe când m-am dezmeticit, era șapte și nu am mai apucat să fac mare lucru. Patru ore au fost pentru plimbarea dintr-o parte într-alta a Clujului și conversație.

Am înregistrat un discurs despre Cesaria Evora, dar nu prea bine (au tot bâzâit vecinii cu bormașina, nu pot exprima în cuvinte cât de dragi îmi erau). Rămâne pe mâine.

Noapte bună!