Servus tok!
Azi nu mă formalizez, sunt în vacanță. Mi-am pictat unghiile de la picioare țiclam și mi-am pus o rochiță înflorată. Lumea e a mea. Am dormit peste opt ore (uraa!), am făcut sudoku în 6min43 și urmează s-o ajut pe mama cu prăjiturile (partea cu degustatul, mai ales).
Sper să-mi văd nepoțelul în seara asta, i-am mai adus un rechin de plastic și-un flecușteț luminos și țepos de bâlci. Rechinul ăsta e special, e rechinul ciocan. Mă voi documenta, ca să-i pot spune o poveste despre el, că întrebări vor fi cu siguranță.
Pe azi îmi propun:
-să citesc din Pleșu un articol sau două
-să transfer discursurile de pe telefon pe netbook
-să transcriu câte un minut de discurs (face bine, parcă ascult mai atent; nota bene: nu te aștepta să ai aceeași viteză de procesare la franceză)
-să îmi actualizez CV-ul în română și engleză
-să zapez prin tot sezonul trei de Battlestar Galactica
-să aleg o carte din bibliotecă, s-o deschid la nimereală și să citesc câteva pagini
-să transcriu cinci minute dintr-un documentar în engleză (temă la subtitrare)
-să încerc să meditez măcar zece minute
-să mă plimb
Mno, toate bune și frumoase. Mă duc să-mi stropesc fața cu apă ca pisicile și să-mblânzesc buclele rebele. Pe mai încolo!
Thursday, 2 May 2013
Tuesday, 30 April 2013
The Dark Side
Azi e prima zi din restul vieții mele ...
Știu, e un clișeu, dar mi se pare că am multe de schimbat în bine. Dacă privesc totul la rece, constat că mă înverșunez să mă agăț de toate micile șicane ale vieții. Nu mai vreau. Vreau doar să mă bucur de tot. Prea mă ambalez, prea mă turez pentru orice fleac. Și asta, cu o intensitate exagerată. La fel mă și bucur, cu o mare intensitate, dar parcă prea rar. Bucuria intensă n-aș schimba-o. Doar nefericirea intensă. Câteodată mă gândesc că ar fi grozav să am și eu parametrii emoționali ajustabili, ca și Data.
De azi sunt în vacanță. Am foarte multe de făcut în două săptămâni: un noian întreg de teme la subtitrare, lucru la disertație, pregătiri pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, transcrieri de discursuri și așa mai departe ...
Teama mea cea mai mare e că nu mă voi mai putea bucura de timpul cu ai mei în condițiile astea și-mi va fi și mai greu să ignor gândurile întunecate. Abia aștept să mă apuc de muncă zi-lumină, după ce termin. Atunci va fi un lux să-mi fac griji, nu voi mai avea când.
Între timp, voi căuta o cale de-a-mi investi energia în ceva mai rentabil decât frământările lăuntrice și cu rost, și fără rost. Asta e lecția pe ultimele câteva săptămâni: drămuiește-ți energia și să fie doar lumină!

Monday, 15 April 2013
Still alive
Bună ziua tuturor,
Da, mai trăiesc. Și (aproape) nu mai tușesc. Iată, a trecut deja (aproape) o lună plină de evenimente, nu toate plăcute (cui îi place să nu doarmă fiindcă nu-l lasă tusea?), de la ultima mea postare.
Cel mai greu mi-e să rezist tentației de a spune tot (atunci când am timpul s-o fac). Am foarte multe teme de recuperat la subtitrare, îmi mănâncă tot timpul liber. Deja am subtitrat de șase ori același fișier și nu mai pot. De fiecare dată când salvez, tot ce am făcut timp de două ore e pierdut.
Nici nu mai țin minte când am dormit bine ultima dată. Lista cu „de făcut” e lungă deocamdată și se tot lungește. Dar vestea cea bună e că sunt ... still alive. Și azi, am lucrat șapte ore pe engleză-română și retur. Și am de ajustat încă multe, dar mare parte din ce fac e bine. Am supraviețuit!
P.S. Melodia e un experiment inofensiv de acum două luni. No copyright infringement intended! It was just for fun :)
Subscribe to:
Posts (Atom)