Aplauze

Bună să vă fie ziua și inimile deopotrivă,

Eu sunt trează-trezuță de la 6 jumătate, ca de obicei, dar mă mobilizez cam greu. De! Căldură mare, monșer! Am fost ocupată, să nu-mi pic examenul la subtitrare, să blochez zgomotele de șantier de sub geamul meu mucicoș de cămin și să n-o iau pe ulei de atâta stres. Aa ... și mi-am permis să tot amân disertația. Acum a ajuns la os cuțitul, așa că sunt sigură că voi prinde viteză vertiginos. Azi acasă, mâine la Cluj, poimâine la munte. 

Zic la munte, căci duminică e a treia ediție de Maraton Apuseni, așa că mă voi deplasa la Băișoara, în sat. De acolo prind iar o ocazie spre punctul de start. De data asta vreau să car cât mai puțin cu mine. Va fi tare dificil. Dac-aș fi un animal, probabil melc aș fi. Parcă nu-s eu însămi dacă nu-s încărcată ca pomul de Crăciun. Scurt: duminică bag 21,3 km. Cu tot cu diferența de nivel. Dă Doamne să fie sub 30 de grade! Abia aștept!

La festivalul internațional de teatru a fost frumos, util și plăcut, cu micile șicane inerente. Nu știu dacă voi mai face voluntariat vreodată, dacă va mai fi o asemenea ocazie, dacă voi mai accepta să lucrez moca. Cine știe? În orice caz, e plăcut să vezi că unii înțeleg ce înseamnă interpretare, că ești respectat/ă pentru ceea ce faci. 

Din fericire, acum sunt doar câteva termene limită rămase. Stresul dispare, pe măsură ce sunt bifate. Am găsit și o explicație bună a nevoii mele de a lălăi, chiar și atunci când lucrurile sunt urgente. Am trei obiective pentru azi: 

1) Să descarc încă patru discursuri pe care trebuie să le comentez
2) Să scriu primele și ultimele pagini ale disertației (titlu, opere citate, bibliografie)
3) Să citesc din Intelectuali la cratiță (o carte gustoasă)

Și asta e tot, oameni buni. Mai urmăresc poate un documentar în timpii morți și fără chef, vreun serial american ușurel și rozaliu, poate vreun episod din Jeeves and Wooster. Mai ascult câte un discurs în franceză, să nu ruginesc. Mai nou, am reluat jocurile de pe Lumosity, dar încep să mă plictisesc de ele. Oboseala e de vină. Mi-am promis să fac pauză de internet între 26 și 28 iunie. Așa, ca de resetare. 

Acum doi ani nu-mi puteam imagina cum mă voi descurca, ce fel de boboc urma să fiu. Acum sunt fericită că am rezistat până aici și că sunt la fel de entuziastă ca în aprilie 2011, când m-am întors în țară ca să învăț cu ce se mănâncă interpretarea, ca să aflu dacă am ce-mi trebuie ca să fac meseria asta. Aplauze deci, pentru toți bobocii de atunci, care au rezistat dârji pe baricade și pentru toți cei de la care am furat noi, toate, meserie.  

Horror

Bună seara târzie rău de tot!

Sunt obosită. Azi am făcut ceea ce aș numi pur și simplu simultane de groază (și nu insinuez că sunt groaznic de bune). M-am ascultat cu simultana de tip retur engleză doar două minute înainte de a mă enerva. Ăăăm nu e cuvânt și nici tăcere nu e. Era atât de lent discursul și aveam atâtea ocazii (ratate) de a tăcea ...

La franceză se întâmpla totul, căci franceză am avut azi. Am făcut o mică încercare de simultană cu text, dar am rămas în urmă din cauză că mă chinuiam să reușesc să mă înregistrez (nu am reușit). Oratoarea nu a avut răbdare să stea după mine și mie mi-a fost rușine să o rog să reînceapă. Rezultatul a fost iar ... de groază. Am făcut traducere la vedere ca să scot cămașa, dar tot am rămas în urmă și ce a ieșit nu a fost prea coerent.

Lecție pe viață: în cabină NU se face traducere la vedere. 

Am încercat, de vreo douăzeci de ori în ultimele două ore, să înregistrez un discurs, dar nu-mi iese. Inversez silabe, mă bâlbâi, pierd șirul, spun metri cubi în loc de metri pătrați, sunt mega varză. Varză călită. Și sunt foarte răgușită deja. Scriu doar acum pentru că nu mi-a mers netul vreo trei ore. Tipic. A plouat un pic, gata!

Am mult de lucru. Și pentru școală, și pentru traduceri. E mult de umblat. Mâine iar trebuie să călătoresc în afara Clujului. Trebuie să resetez cumva, cândva. Duminică, sper. Duminică tare-aș vrea să dorm peste zece ore.

Mi se închid ochii, așa că ... noapte bună!